Sânge în noiembrie

Mă uit pe geam și număr încă o zi din calendar, prima zi din Noiembrie , a venit toamna din nou iubire. Prima toamnă fără tine.

Astăzi iar am fost așezată în acel cerc stupid lângă niște oameni necunoscuți ascultându-le poveștile de viață.

Iar am fost întrebată dacă vreau să împărtășesc ceva cu ei , am dat același răspuns : “nu , poate mâine”. Le ofer acest răspuns de 102 zile, încă nu pot vorbi despre tine, iar ei respectă acest lucru. Mi-ar fi fost mult mai ușor dacă nu ar trebui să ascult în fiecare zi fapte ce i-au împins spre sinucid. Se spune că ar trebui să ne sprijinim reciproc , dar pentru mine este mai ușor să fiu singură. Dacă nu te am pe tine, nu vreau pe nimeni, nu-mi vreau nici viața. Ce fel de viață este această fără tine ? Este exact ca un film alb-negru și fără sunet. 

In fiecare zi mint că îmi iau medicamentele dar le ascund , știu că mi te vor șterge din minte. Orice amintire cu tine îmi dovedește că nu sunt nebună așa cum cred toți.

Inainte de ora de culcare mereu îmi recitesc jurnalul pentru a retrăi fiecare moment, momentul în care ne-am cunoscut , primul nostru sărut și m-ai ales momentul în care m-ai cerut de soție. Restul paginilor le-am rupt nu voiam să îmi amintesc lacrimile vărsate când te-am văzut de mâna cu ea.


 Știu că ai fost obligat, tu nu mi-ai fi făcut așa ceva niciodată. Am stat seri la rând trează pentru a medita , pentru a găsi o cale de-a înțelege ce s-a întâmplat , nu pot înțelege de ce ai plecat din casă noastră pentru a fi cu ea în altă casă. Oare nu te făceam fericit ? De ce nu mi-ai spus dacă era așa ? Nu nu, este imposibil știu ! Tu m-ai iubit mereu și încă mă iubești. Ai fost forțat să faci asta , nu știu ce fel de magie a folosit ea, dar eu m-am rugat luni întregi la Dumnezeu să mi te aducă înapoi , dar nu m-a ascultat !

Acum nu mai vorbesc cu el , vorbesc doar cu tine.

Ieri a venit mama în vizită , a început să plângă atunci când m-a văzut , spunea că am slăbit mult , dar știu că așa mă plăceai tu și vreau să fiu la fel de slabă și frumoasă pentru atunci când te vei întoarce, sunt sigură că o vei face.

Spunea mama că m-ai distrus , că ți-ai văzut bine mersi de viață ta și vei avea un copil. 

Copilul pe care eu nu am fost în stare să ți-l ofer, dar îți promit iubire , dacă te întorci nu voi m-ai face aceleași greșeli.

Stiu că te vei întoarce la mine , știu că mă iubești și vei găsi o cale de a ieși din acest moment rătăcitor din viața ta și mă vei caută. Eu voi fi aici așteptându-te cu pixul în mâna și așternând pe hârtie speranța ce o am în tine, în noi.

Pare stupid de câte ori repet că eu știu , dar chiar știu ! 

Rochia de mireasă mă așteaptă în dulap , este intactă la fel ca și iubirea mea pentru tine.

Toti îmi spun că sunt nebună , dar ei nu au trăit tot ceea ce am trăit noi, ei nu știu ce am simțit noi. De ce vorbesc ? De ce toți dau sfaturi de parcă ar fi perfecți și atotștiutori ? Toți sunt niște falși și ipocriți. Probabil nu au simțit niciodată iubirea pură ce o simt eu pentru tine. 

Imi cer scuze că am încercat să îmi iau viața , nu ai meritat o asemenea trauma. Pur și simplu simțeam prea multă durere și voiam ca totul să se termine. 

Acea stupidă încercare ne-a separat și mai tare , tu ești acolo în lumea reală iar eu sunt aici între patru pereți albi ai acestui spital de nebuni.

Dar nu am încercat să îmi iau viața pentru că sunt nebună , ci pentru că am vrut să nu mă mai doară , am vrut să pot să dorm liniștita fără să vărs lacrimi. De ce m-au închis aici ? Iar tu , de ce nu ai venit să mă vizitezi? Probabil nu te lasă , mai probabil acum ești cu ea , în brațele ei iar ea are parte de tot ceea ce eu vreau și am nevoie. Asta doare , doare atât de tare încât simt că cineva îmi îngheață inima. Simt cum gheața se plimbă prin fiecare venă ajungând să fie stăpână pe fiecare centimetru din corpul meu. Mă simt goală , nodul din gâtul meu nu mă lasă să vărs lacrimi deși sufletul îmi plânge.

Unde ești ? Te aștept să vii de 102 zile și nu te-am m-ai văzut de 289 de zile. Ultima oară când ți-am zărit chipul a fost într-un parc , îți fumai ușor țigara stând pe banca , m-am apropiat încet și ți-am acoperit ochii în speranța că nu ai uitat căldură din acele mâini. Atunci mi-ai spus că ești fericit cu ea și că îți dorești să îmi găsesc fericirea alături de altcineva, că merit pe cineva să îmi ofere tot ceea ce tu nu ai putut.

Nu ai înțeles niciodată că tu mi-ai oferit totul și nu am nevoie de altcineva înafara de tine.

Câteva zile mai târziu zăceam într-o baltă de sânge , așa cum zac și acum dar nu mă vede nimeni.

Momentul meu de nebunie

​Bună ,
Sunt eu din nou.

Mi-a fost frică să îți scriu iar , până acum. 

Mi-a fost frică să îmi aștern gândurile pe aceasta coală albă de hârtie. Frică de propiile gânduri ce mă macină dimineața la ora 3 , la ora 4 şi spre nefericirea mea ,se întorc din nou la 5.

Ceva din mine îți simte lipsa , nu mă întreba ce deoarece nici eu nu ştiu. Duc lipsa tuturor lucrurilor ce ma făceau să te urăsc. Modul acela al tău împiedicat în care făceai lucrurile , atunci când greșeai şi ridicai inocent din umeri , chiar şi atunci când spuneai cea mai mare prostie existentă iar după câteva secunde râdeai de tine însuși.

Îmi este dor de prietenul din tine . L-aş ruga să se întoarcă , dar hei .. cum poți fi prieten cu cineva alături de care ai împărțit bucăți din tine iar după aceea te-a trădat ? 

A fost uşor să te ignor ştii ? A fost îndeajuns să mă gândesc la fiecare persoană ce ma privea în ochii şi îmi spunea : ” săraca de tine” , iar eu nici măcar să am habar la ce se referă .

Aş fi băgat mâna în foc pentru tine „dragul meu prieten” , de fapt am şi făcut-o , arsura înca mă mai doare, iar cicatricea va rămâne prezentă pe viață.

Greul a inceput să apară atunci când am ridicat privirea de jos si am decis să te privesc in ochii, acei ochii ce mi-au fost complici şi m-au protejat ore întregi în timp ce alți ar fi vrut să sfâșie bucăți din mine.

Tu mi-ai zâmbit iar eu ti-am zâmbit înapoi. Zâmbete schimbate , amintiri retrăite , totul în câteva secunde.

Două zâmbete pierdute printre cuvinte ce nu vor fi niciodată spuse şi întrebări ce nu au fost niciodată puse.

28 octombrie

Viața mea se măsoară în momente de fericire, momente care devin lecții de viață și momente de relaxare.
De cele mai multe ori cele fericite se îmbină cu acele lecții de viață.
Tata m-a învățat că viața este prea scurtă, și dacă nu o trăim în fiecare clipă, va veni un moment când ne vom dori să o facem dar nu vom mai avea timp.
Astăzi este ziua lui, a persoanei la care doar privesc și învăț, cel care m-a ajutat să devin fata ambițioasă care sunt astăzi.
Stiu că gurile rele nu pot fi închise, și mulți vor comenta că îl laud prea mult și că nu este omul perfect pe care eu îl descriu. Dar știți ceva? Tata nu trebuie să fie perfect pentru voi cei care mă citiți sau pentru ei cei care vorbesc.. ci pentru mine,iar el este perfect pt sufletul meu.
Acum un an de zile am fost în vacanță la mare, împreună cu familia. Marea era furioasă, dar eu eram sigură că voi trece peste acele valuri. Tata era înaintea mea, el fiind un înotător cu experiență, iar eu una care dau din mâini ca o broască pe uscat. țin minte că valurile mă doborau, dar nu mă dădeam bătută. Tata venea spre mine să mă ajute să ies din acea „groapă” în care intrasem iar valurile nu mă lăsau să ies. Simțeam cum adrenalina îmi alerga prin vene, tata m-a prins de mână, eu rădeam și mă uităm la următorul văl care venea. A fost mai mare decât bănuiam și m-a dus la fund, simțeam cum valurile mă îmbrățișau rotindu-mă printre ele. Dar mâna lui tata era acolo, strâns prinsă de mână mea fără să îmi dea drumul.
Atunci mi-am amintit o întâmplare cu 20 de ani în urmă. Copil problemă ce eram la 3 ani , mi-am luat colacul când nimeni nu a fost atent și am fugit în mare. Valurile m-au întors cu tot cu colac lăsându-mi picioarele la vedere și capul complet în apa. Nu îmi era frică, din contra rădeam iar apa își făcea loc în plămânii mei. Printre valurile ce mă ridicau am văzut cum tata fugea spre mine. El m-a salvat atunci 20 de ani, acum un an și mă salvează în fiecare zi doar cu simplul gând că există.
Azi împlinește 48 de ani, nu vreau să îi doresc simple banalități.. tot ceea ce aș vrea să îi transmit este că:
„Azi nu sunt lângă ține tati, dar în această zi de 28 octombrie 2015
te prind de mână și îți promit că nu îți voi mai da drumul niciodată. Fie ele zile înnorate, furtuni sau cu soare pe cer, mână mea va fi prinsă de a ta, așa cum mână ta a fost de a mea. ți-ai croit drumuri prin alei întunecate și m-ai ținut de mână, ți-ai lungit-o la extreme imposibile, dar niciodată nu te-ai dat bătut și mereu ai fost alături de mine să mă ridici și să nu îmi permiți să cad.
La mulți ani tati , te iubesc și fie ca bunul Dumnezeu să îmi permită să vă am cât mai mult timp alături pe tine și pe mama!”

Eu şi prietenii mei

Azi am făcut o socoteală în prietenie.
Ciudat nu?
Oare cum se face asta?
Păi aduni, înmulţeşti, împărţi iar la urmă scazi.
Media mea în general este de a pierde între 2-3 prieteni pe an.
La început credeam că toată vină este a mea. Credeam că sunt o nebună ce îi sperie.
Azi am pierdut unul, mâine doi.. până când am ajuns la un număr destul de considerabil, şi mi-am dat seama că totul se întâmplă cu un motiv.
În concluzie sunt proastă, sau mai bine spus îmi aleg prietenii prost.
Le dau tot ce pot, îi fac să se simtă importanţi, le arăt câtă importantă au în viaţă mea, iar ei la un moment dat mă tratează că pe un bandaj.
Când sunt răniţi, primul lucru de care au nevoie este bandajul, pentru a le opri sângerarea, pentru a le oferi stabilitate şi încredere. Dar ghici ?!?
După ce se vindecă, aruncă bandajul undeva într-un colţ, fără să îşi dea seama de importantă care a avut-o.
Nu voi fi o prefăcută. Nu sunt perfectă şi nici nu vreau să fiu! Am învăţat că aşa cum eu accept defectele prietenilor mei şi ei ar trebui să o facă. Iar în caz că nu o vor face, uşa este deschisă. Nu oblig pe nimeni să îmi stea alături.
Am prietenii care durează de ani de zile, prietenii care au fost încercate de greu dar care au supravieţuit.
Da, sunt o nebună! Recunosc, dar dacă nu îmi eşti alături în ploaie, să nu aştepţi să îţi fiu alături când soarele răsare !