Decembrie albastru

În fiecare an de Crăciun primim sute de mesaje, de cele mai multe ori de la persoane cu care nu comunicăm pe parcursul anului.

Mi-ar place să cred că se întâmplă acest lucru deoarece atunci ne regăsim unul pe celălalt. De Crăciun lăsăm deoparte mândria, egoismul sau ranchiună și decidem să lăsăm totul în urmă doar pentru a ura cuiva „Crăciun Fericit!”, ce frumos ar fi, dacă aceste sentimente frumoase ar continuă în fiecare zi pe care o trăim.

De asemenea, de Crăciun obișnuim să cerem iertare celor din jurul nostru, pentru a ne simți inima mai liberă și pentru a păși în acest nou an împăcăți cu noi înșine. Este perioada anului în care cugetăm asupra greșelilor făcute, până la urmă nimeni nu este perfect, toți facem greșeli, dar este important să ne recunoaștem greșelile și să încercăm să nu le mai repetăm.

Cu gândul la persoanele cărora trebuie să le cer iertare, mi-am dat seama că niciodată nu am cerut iertare celei mai importante persoane din viața mea.

EU!

Niciodată nu mi-am cerut iertare mie însămi, dar din acest an va deveni o tradiție de care voi ține cont de fiecare dată atunci când mă voi simți căzută.

” Dragă eu,

• Iartă-mă pentru că nu te-am lăsat să visezi. Mereu am crezut că trebuie să ne protejăm de lumea cea rea, iar asta nu o puteam face visând;

• Iartă-mă pentru faptul că te-am transformat într-o persoană defensivă, încercând să nu arăți altora slăbiciunile noastre din frică de a nu fi rănite;

• Iartă-mă pentru că atunci când alțîi te puneau la pământ, eu îți făceam reproșuri și te învinovățeam pentru tot ceea ce ni se întâmplă;

• Iartă-mă pentru că am lăsat alte persoane să ne conducă viață prin decizile lor, fără să te învăț să îți accepți gândurile și gusturile;

• Iartă-mă pentru că te-am considerat ciudată, fără să îmi dau seama că eșți diferită de alții doar pentru că eșți specială;

• Iartă-mă pentru că am acceptat să fim jignite și injosite , crezând că merităm asta;

• Iartă-mă pentru că nu am avut încredere în tine și pentru că nu ți-am oferit dragostea de care ai  avut nevoie;

• Iartă-mă pentru că am lăsat frica să pună stăpânire pe inima și gândurile noastre;

• Iartă-mă pentru faptul că te-am înconjurat de oameni toxici și te-am obligat să îi accepți când tu, tot ceea ce vroiai, era să fugi și să fii fericită;

• Iartă-mă pentru că le-am permis tuturor persoanelor ce au fost trecătoare prin viața ta, să rupă părți din tine până când ne-au lăsat fără nimic;

• Iartă-mă pentru că nu ți-am spus niciodată cât de puternică ești!

•Iartă-mă pentru că te-am salvat mult prea târziu.

Pentru toate aceste lucruri și multe altele, iartă-mă! Au fost ani grei, am trecut prin momente întunecate, dar în fiecare zi ne-am trezit , ne-am spălat pe față și am luat-o de la capăt cu un zâmbet pe buze, fără că nimeni să știe câte lacrimi se aflau în spatele acelui zâmbet.

Semnat,

Adultul din tine. „

Eu nu mai vreau să fiu “tu” .. deloc !

Aș țipă la ține și te-aș lua la palme !

Te urăsc atât de mult , tu porți vina a tot ceea ce ni se întâmpla !

Nu ai știut să te porți , nu ai știut să iubești când a fost nevoie și nu ai știut să fugi când a trebuit .

De ce ai stat ? De ce ai acceptat ?

De ce nu m-ai iubit ?

Spune-mi de ce ? Am avut nevoie doar de iubirea ta și aș fi fost în stare să zbor .

Tu i-ai iubit pe toți ceilalți , dar numai pe mine nu !

Mă uităm în oglindă și îmi venea s-o sfărâm !

Am fost atât de proastă și atât de naivă !

L-am iubit și i-am dăruit tot , i-am oferit cele mai ascunse bucăți din mine , i-am dezvăluit fiecare parte întunecată ce mă stăpânea și cele mai bune momente .

I-am dat lui totul și am uitat de mine !

Am fost convinsă că el mă va iubi așa cum eu nu învățasem niciodată s-o fac !

Am crezut și am sperat , dar nu s-a întâmplat niciodată !

Pentru că el a luat de la mine tot ce era mai bun . Am crezut în el iubindu-l, iar asta i-a oferit șansa de a pune stăpânire pe tot ceea ce însemna persoana mea.

Dar pe mine cine m-a iubit în tot acest timp în care eu eram ocupată oferindu-i lui universul meu ?

Tortura unui suflet

Bunica m-a învățat să fiu o persoană credincioasă .

În fiecare seară înainte de culcare să mă pun în genunchi la capătul patului și să vorbesc cu Dumnezeu. M-a învățat că nu conta în ce fel mă rog , atâta timp cât totul venea din suflet și era o rugăciune sinceră .

De foarte mult timp încetasem să mai fac lucrul acesta . Trecuse atât de mult timp încât îmi era și rușine să îmi întorc fața către Dumnezeu după atâta vreme și atâtea greșeli făcute .

Nu știam încotro să o apuc , cine mă poate ajută, asta in cazul in care puteam fi ajutata, sau cum voi ieși din tot acest haos .

Îmi țineam picioarele strânse la piept , legănându-mă în timp ce lacrimile îmi curgeau pe obraji.

Am rămas singură .

Niciodată nu m-am simțit atât de singură până acum . Nopțile erau un calvar interminabil ,iar eu îmi doream să nu mai deschid ochii niciodata .

Îmi doream atât de mult să se termine totul. Nu m-a pregătit nimeni pentru o asemenea durere , nimeni nu m-a învățat cum să îmi adun inima de pe jos și s-o învăț să bată iar.

Mă simțeam obosită .

Mereu am visat la acel Făt-Frumos din poveșți și desenele cu prințese .. cine inventează toate minciunile acestea ? De mici ne mint și ne fac să credem în bărbatul perfect , bărbatul ce ne va protejeza și iubi pentru totdeauna .

Pure minciuni . Așa ceva nu există, cel puțin în momentul de față nu mai credeam în oameni .

Această iubire , mi-a oferit un nou sens în viața , m-a făcut să îmi creez noi vise , să îmi văd întreaga viața alături de un singur om.

Un om alături de care am învățat să zbor , am învățat să nu îmi fie frică de nimic atât timp cât el era lângă mine.

Când m-a luat în brațe prima oară , am simțit că el este omul în brațele cui îmi voi găși sfârșitul .

Și așa a fost .

În ziua în care a plecat luase jumătate din mine cu el , dar astăzi pur și simplu mi-a îngropat sufletul într-un loc întunecat și friguros. Un loc ascuns în adânc , unde razele de lumina nu mai ajungeau și de unde nu mai aveam putere să ies.

Nu înțelegeam de ce . Cât de mult am putut greși în viața până acum , încât persoană pentru care am lăsat totul și pe care am iubit-o sincer și curat , să mă distrugă ?

Cu ce i-am greșit lui ?

Atâtea întrebări fără răspunsuri.

Cum poți accepta sfârșitul dacă nu înțelegi de ce s-a întâmplat asta ? Când nu ți s-au oferit motive pentru care s-a ajuns la sfârșit și mai rău decât asta , cum poți accepta acest sfârșit în care practic tu nu mai exiști ?

Când eram mică și mergeam la doctor , iar eu îi spuneam că mă doare inima , el mereu îmi răspundea că : “ inima nu doare, draga mea .”

Dar pe mine acum , inima chiar mă durea .

Simțeam o durere apăsătoare în piept , ce mă împiedica să respir cum o făceam înainte . Inima mea nu mai era un întreg , iar fiecare parte din ea urlă de durere , urlă din răsputeri să fie ajutată și făcută un întreg la loc .. dar nimeni nu o auzea .

Nimeni nu o putea ajuta , iar eu nu mai aveam pic de vlagă pentru a o reconstrui.

Îi auzeam țipetele și simțeam durerea, dar nu mai vream să fiu spectatoarea acestei suferințe.

Sânge în noiembrie

Mă uit pe geam și număr încă o zi din calendar, prima zi din Noiembrie , a venit toamna din nou iubire. Prima toamnă fără tine.

Astăzi iar am fost așezată în acel cerc stupid lângă niște oameni necunoscuți ascultându-le poveștile de viață.

Iar am fost întrebată dacă vreau să împărtășesc ceva cu ei , am dat același răspuns : “nu , poate mâine”. Le ofer acest răspuns de 102 zile, încă nu pot vorbi despre tine, iar ei respectă acest lucru. Mi-ar fi fost mult mai ușor dacă nu ar trebui să ascult în fiecare zi fapte ce i-au împins spre sinucid. Se spune că ar trebui să ne sprijinim reciproc , dar pentru mine este mai ușor să fiu singură. Dacă nu te am pe tine, nu vreau pe nimeni, nu-mi vreau nici viața. Ce fel de viață este această fără tine ? Este exact ca un film alb-negru și fără sunet. 

In fiecare zi mint că îmi iau medicamentele dar le ascund , știu că mi te vor șterge din minte. Orice amintire cu tine îmi dovedește că nu sunt nebună așa cum cred toți.

Inainte de ora de culcare mereu îmi recitesc jurnalul pentru a retrăi fiecare moment, momentul în care ne-am cunoscut , primul nostru sărut și m-ai ales momentul în care m-ai cerut de soție. Restul paginilor le-am rupt nu voiam să îmi amintesc lacrimile vărsate când te-am văzut de mâna cu ea.


 Știu că ai fost obligat, tu nu mi-ai fi făcut așa ceva niciodată. Am stat seri la rând trează pentru a medita , pentru a găsi o cale de-a înțelege ce s-a întâmplat , nu pot înțelege de ce ai plecat din casă noastră pentru a fi cu ea în altă casă. Oare nu te făceam fericit ? De ce nu mi-ai spus dacă era așa ? Nu nu, este imposibil știu ! Tu m-ai iubit mereu și încă mă iubești. Ai fost forțat să faci asta , nu știu ce fel de magie a folosit ea, dar eu m-am rugat luni întregi la Dumnezeu să mi te aducă înapoi , dar nu m-a ascultat !

Acum nu mai vorbesc cu el , vorbesc doar cu tine.

Ieri a venit mama în vizită , a început să plângă atunci când m-a văzut , spunea că am slăbit mult , dar știu că așa mă plăceai tu și vreau să fiu la fel de slabă și frumoasă pentru atunci când te vei întoarce, sunt sigură că o vei face.

Spunea mama că m-ai distrus , că ți-ai văzut bine mersi de viață ta și vei avea un copil. 

Copilul pe care eu nu am fost în stare să ți-l ofer, dar îți promit iubire , dacă te întorci nu voi m-ai face aceleași greșeli.

Stiu că te vei întoarce la mine , știu că mă iubești și vei găsi o cale de a ieși din acest moment rătăcitor din viața ta și mă vei caută. Eu voi fi aici așteptându-te cu pixul în mâna și așternând pe hârtie speranța ce o am în tine, în noi.

Pare stupid de câte ori repet că eu știu , dar chiar știu ! 

Rochia de mireasă mă așteaptă în dulap , este intactă la fel ca și iubirea mea pentru tine.

Toti îmi spun că sunt nebună , dar ei nu au trăit tot ceea ce am trăit noi, ei nu știu ce am simțit noi. De ce vorbesc ? De ce toți dau sfaturi de parcă ar fi perfecți și atotștiutori ? Toți sunt niște falși și ipocriți. Probabil nu au simțit niciodată iubirea pură ce o simt eu pentru tine. 

Imi cer scuze că am încercat să îmi iau viața , nu ai meritat o asemenea trauma. Pur și simplu simțeam prea multă durere și voiam ca totul să se termine. 

Acea stupidă încercare ne-a separat și mai tare , tu ești acolo în lumea reală iar eu sunt aici între patru pereți albi ai acestui spital de nebuni.

Dar nu am încercat să îmi iau viața pentru că sunt nebună , ci pentru că am vrut să nu mă mai doară , am vrut să pot să dorm liniștita fără să vărs lacrimi. De ce m-au închis aici ? Iar tu , de ce nu ai venit să mă vizitezi? Probabil nu te lasă , mai probabil acum ești cu ea , în brațele ei iar ea are parte de tot ceea ce eu vreau și am nevoie. Asta doare , doare atât de tare încât simt că cineva îmi îngheață inima. Simt cum gheața se plimbă prin fiecare venă ajungând să fie stăpână pe fiecare centimetru din corpul meu. Mă simt goală , nodul din gâtul meu nu mă lasă să vărs lacrimi deși sufletul îmi plânge.

Unde ești ? Te aștept să vii de 102 zile și nu te-am m-ai văzut de 289 de zile. Ultima oară când ți-am zărit chipul a fost într-un parc , îți fumai ușor țigara stând pe banca , m-am apropiat încet și ți-am acoperit ochii în speranța că nu ai uitat căldură din acele mâini. Atunci mi-ai spus că ești fericit cu ea și că îți dorești să îmi găsesc fericirea alături de altcineva, că merit pe cineva să îmi ofere tot ceea ce tu nu ai putut.

Nu ai înțeles niciodată că tu mi-ai oferit totul și nu am nevoie de altcineva înafara de tine.

Câteva zile mai târziu zăceam într-o baltă de sânge , așa cum zac și acum dar nu mă vede nimeni.

Momentul meu de nebunie

​Bună ,
Sunt eu din nou.

Mi-a fost frică să îți scriu iar , până acum. 

Mi-a fost frică să îmi aștern gândurile pe aceasta coală albă de hârtie. Frică de propiile gânduri ce mă macină dimineața la ora 3 , la ora 4 şi spre nefericirea mea ,se întorc din nou la 5.

Ceva din mine îți simte lipsa , nu mă întreba ce deoarece nici eu nu ştiu. Duc lipsa tuturor lucrurilor ce ma făceau să te urăsc. Modul acela al tău împiedicat în care făceai lucrurile , atunci când greșeai şi ridicai inocent din umeri , chiar şi atunci când spuneai cea mai mare prostie existentă iar după câteva secunde râdeai de tine însuși.

Îmi este dor de prietenul din tine . L-aş ruga să se întoarcă , dar hei .. cum poți fi prieten cu cineva alături de care ai împărțit bucăți din tine iar după aceea te-a trădat ? 

A fost uşor să te ignor ştii ? A fost îndeajuns să mă gândesc la fiecare persoană ce ma privea în ochii şi îmi spunea : ” săraca de tine” , iar eu nici măcar să am habar la ce se referă .

Aş fi băgat mâna în foc pentru tine „dragul meu prieten” , de fapt am şi făcut-o , arsura înca mă mai doare, iar cicatricea va rămâne prezentă pe viață.

Greul a inceput să apară atunci când am ridicat privirea de jos si am decis să te privesc in ochii, acei ochii ce mi-au fost complici şi m-au protejat ore întregi în timp ce alți ar fi vrut să sfâșie bucăți din mine.

Tu mi-ai zâmbit iar eu ti-am zâmbit înapoi. Zâmbete schimbate , amintiri retrăite , totul în câteva secunde.

Două zâmbete pierdute printre cuvinte ce nu vor fi niciodată spuse şi întrebări ce nu au fost niciodată puse.

Ultima mea scrisoare

​Sunt ultimele rânduri ce le mai scriu la adresa ta. Daca până astăzi am avut atât de multe să îţi spun acum am rămas fără cuvinte, nu pentru ca nu le-aş mai găsi, ci pentru că nu le meriți.
Pana acum te-am numit „regele meu” , „pion” , „distrus” , te-am alintat in mii de feluri iar astăzi te numesc „nimic” .

Ai apărut în viața mea ca o furtuna , iar tot așa ai și dispărut . Norocul meu a fost că nu ai luat nimic cu tine atunci când ai plecat. Nu ți-am permis să iei părți din mine , să mă rupi sau să mă laşi goală.

Am învățat că lucrurile trebuie construite cu răbdare și că nu trebuie să mai am încredere în oameni furtunoși pentru că ei îmi vor fura soarele.

Nu te regret. Te-am vrut în viața mea și te-am avut pentru puțin timp. 

Puțin timp în care am învățat atâtea lucruri pentru care îți mulțumesc.

Vedeam în tine bărbatul potrivit pentru mine , dar nu ai fost niciodată.  

La noi 1 + 1 nu era egal cu 2 , ci cu -1 .

Dar azi am egalat diferența pentru că 1 – 1 = 0  .