Eu şi prietenii mei

Azi am făcut o socoteală în prietenie.
Ciudat nu?
Oare cum se face asta?
Păi aduni, înmulţeşti, împărţi iar la urmă scazi.
Media mea în general este de a pierde între 2-3 prieteni pe an.
La început credeam că toată vină este a mea. Credeam că sunt o nebună ce îi sperie.
Azi am pierdut unul, mâine doi.. până când am ajuns la un număr destul de considerabil, şi mi-am dat seama că totul se întâmplă cu un motiv.
În concluzie sunt proastă, sau mai bine spus îmi aleg prietenii prost.
Le dau tot ce pot, îi fac să se simtă importanţi, le arăt câtă importantă au în viaţă mea, iar ei la un moment dat mă tratează că pe un bandaj.
Când sunt răniţi, primul lucru de care au nevoie este bandajul, pentru a le opri sângerarea, pentru a le oferi stabilitate şi încredere. Dar ghici ?!?
După ce se vindecă, aruncă bandajul undeva într-un colţ, fără să îşi dea seama de importantă care a avut-o.
Nu voi fi o prefăcută. Nu sunt perfectă şi nici nu vreau să fiu! Am învăţat că aşa cum eu accept defectele prietenilor mei şi ei ar trebui să o facă. Iar în caz că nu o vor face, uşa este deschisă. Nu oblig pe nimeni să îmi stea alături.
Am prietenii care durează de ani de zile, prietenii care au fost încercate de greu dar care au supravieţuit.
Da, sunt o nebună! Recunosc, dar dacă nu îmi eşti alături în ploaie, să nu aştepţi să îţi fiu alături când soarele răsare !