Decembrie albastru

În fiecare an de Crăciun primim sute de mesaje, de cele mai multe ori de la persoane cu care nu comunicăm pe parcursul anului.

Mi-ar place să cred că se întâmplă acest lucru deoarece atunci ne regăsim unul pe celălalt. De Crăciun lăsăm deoparte mândria, egoismul sau ranchiună și decidem să lăsăm totul în urmă doar pentru a ura cuiva „Crăciun Fericit!”, ce frumos ar fi, dacă aceste sentimente frumoase ar continuă în fiecare zi pe care o trăim.

De asemenea, de Crăciun obișnuim să cerem iertare celor din jurul nostru, pentru a ne simți inima mai liberă și pentru a păși în acest nou an împăcăți cu noi înșine. Este perioada anului în care cugetăm asupra greșelilor făcute, până la urmă nimeni nu este perfect, toți facem greșeli, dar este important să ne recunoaștem greșelile și să încercăm să nu le mai repetăm.

Cu gândul la persoanele cărora trebuie să le cer iertare, mi-am dat seama că niciodată nu am cerut iertare celei mai importante persoane din viața mea.

EU!

Niciodată nu mi-am cerut iertare mie însămi, dar din acest an va deveni o tradiție de care voi ține cont de fiecare dată atunci când mă voi simți căzută.

” Dragă eu,

• Iartă-mă pentru că nu te-am lăsat să visezi. Mereu am crezut că trebuie să ne protejăm de lumea cea rea, iar asta nu o puteam face visând;

• Iartă-mă pentru faptul că te-am transformat într-o persoană defensivă, încercând să nu arăți altora slăbiciunile noastre din frică de a nu fi rănite;

• Iartă-mă pentru că atunci când alțîi te puneau la pământ, eu îți făceam reproșuri și te învinovățeam pentru tot ceea ce ni se întâmplă;

• Iartă-mă pentru că am lăsat alte persoane să ne conducă viață prin decizile lor, fără să te învăț să îți accepți gândurile și gusturile;

• Iartă-mă pentru că te-am considerat ciudată, fără să îmi dau seama că eșți diferită de alții doar pentru că eșți specială;

• Iartă-mă pentru că am acceptat să fim jignite și injosite , crezând că merităm asta;

• Iartă-mă pentru că nu am avut încredere în tine și pentru că nu ți-am oferit dragostea de care ai  avut nevoie;

• Iartă-mă pentru că am lăsat frica să pună stăpânire pe inima și gândurile noastre;

• Iartă-mă pentru faptul că te-am înconjurat de oameni toxici și te-am obligat să îi accepți când tu, tot ceea ce vroiai, era să fugi și să fii fericită;

• Iartă-mă pentru că le-am permis tuturor persoanelor ce au fost trecătoare prin viața ta, să rupă părți din tine până când ne-au lăsat fără nimic;

• Iartă-mă pentru că nu ți-am spus niciodată cât de puternică ești!

•Iartă-mă pentru că te-am salvat mult prea târziu.

Pentru toate aceste lucruri și multe altele, iartă-mă! Au fost ani grei, am trecut prin momente întunecate, dar în fiecare zi ne-am trezit , ne-am spălat pe față și am luat-o de la capăt cu un zâmbet pe buze, fără că nimeni să știe câte lacrimi se aflau în spatele acelui zâmbet.

Semnat,

Adultul din tine. „

Eu nu mai vreau să fiu “tu” .. deloc !

Aș țipă la ține și te-aș lua la palme !

Te urăsc atât de mult , tu porți vina a tot ceea ce ni se întâmpla !

Nu ai știut să te porți , nu ai știut să iubești când a fost nevoie și nu ai știut să fugi când a trebuit .

De ce ai stat ? De ce ai acceptat ?

De ce nu m-ai iubit ?

Spune-mi de ce ? Am avut nevoie doar de iubirea ta și aș fi fost în stare să zbor .

Tu i-ai iubit pe toți ceilalți , dar numai pe mine nu !

Mă uităm în oglindă și îmi venea s-o sfărâm !

Am fost atât de proastă și atât de naivă !

L-am iubit și i-am dăruit tot , i-am oferit cele mai ascunse bucăți din mine , i-am dezvăluit fiecare parte întunecată ce mă stăpânea și cele mai bune momente .

I-am dat lui totul și am uitat de mine !

Am fost convinsă că el mă va iubi așa cum eu nu învățasem niciodată s-o fac !

Am crezut și am sperat , dar nu s-a întâmplat niciodată !

Pentru că el a luat de la mine tot ce era mai bun . Am crezut în el iubindu-l, iar asta i-a oferit șansa de a pune stăpânire pe tot ceea ce însemna persoana mea.

Dar pe mine cine m-a iubit în tot acest timp în care eu eram ocupată oferindu-i lui universul meu ?

Sânge în noiembrie

Mă uit pe geam și număr încă o zi din calendar, prima zi din Noiembrie , a venit toamna din nou iubire. Prima toamnă fără tine.

Astăzi iar am fost așezată în acel cerc stupid lângă niște oameni necunoscuți ascultându-le poveștile de viață.

Iar am fost întrebată dacă vreau să împărtășesc ceva cu ei , am dat același răspuns : “nu , poate mâine”. Le ofer acest răspuns de 102 zile, încă nu pot vorbi despre tine, iar ei respectă acest lucru. Mi-ar fi fost mult mai ușor dacă nu ar trebui să ascult în fiecare zi fapte ce i-au împins spre sinucid. Se spune că ar trebui să ne sprijinim reciproc , dar pentru mine este mai ușor să fiu singură. Dacă nu te am pe tine, nu vreau pe nimeni, nu-mi vreau nici viața. Ce fel de viață este această fără tine ? Este exact ca un film alb-negru și fără sunet. 

In fiecare zi mint că îmi iau medicamentele dar le ascund , știu că mi te vor șterge din minte. Orice amintire cu tine îmi dovedește că nu sunt nebună așa cum cred toți.

Inainte de ora de culcare mereu îmi recitesc jurnalul pentru a retrăi fiecare moment, momentul în care ne-am cunoscut , primul nostru sărut și m-ai ales momentul în care m-ai cerut de soție. Restul paginilor le-am rupt nu voiam să îmi amintesc lacrimile vărsate când te-am văzut de mâna cu ea.


 Știu că ai fost obligat, tu nu mi-ai fi făcut așa ceva niciodată. Am stat seri la rând trează pentru a medita , pentru a găsi o cale de-a înțelege ce s-a întâmplat , nu pot înțelege de ce ai plecat din casă noastră pentru a fi cu ea în altă casă. Oare nu te făceam fericit ? De ce nu mi-ai spus dacă era așa ? Nu nu, este imposibil știu ! Tu m-ai iubit mereu și încă mă iubești. Ai fost forțat să faci asta , nu știu ce fel de magie a folosit ea, dar eu m-am rugat luni întregi la Dumnezeu să mi te aducă înapoi , dar nu m-a ascultat !

Acum nu mai vorbesc cu el , vorbesc doar cu tine.

Ieri a venit mama în vizită , a început să plângă atunci când m-a văzut , spunea că am slăbit mult , dar știu că așa mă plăceai tu și vreau să fiu la fel de slabă și frumoasă pentru atunci când te vei întoarce, sunt sigură că o vei face.

Spunea mama că m-ai distrus , că ți-ai văzut bine mersi de viață ta și vei avea un copil. 

Copilul pe care eu nu am fost în stare să ți-l ofer, dar îți promit iubire , dacă te întorci nu voi m-ai face aceleași greșeli.

Stiu că te vei întoarce la mine , știu că mă iubești și vei găsi o cale de a ieși din acest moment rătăcitor din viața ta și mă vei caută. Eu voi fi aici așteptându-te cu pixul în mâna și așternând pe hârtie speranța ce o am în tine, în noi.

Pare stupid de câte ori repet că eu știu , dar chiar știu ! 

Rochia de mireasă mă așteaptă în dulap , este intactă la fel ca și iubirea mea pentru tine.

Toti îmi spun că sunt nebună , dar ei nu au trăit tot ceea ce am trăit noi, ei nu știu ce am simțit noi. De ce vorbesc ? De ce toți dau sfaturi de parcă ar fi perfecți și atotștiutori ? Toți sunt niște falși și ipocriți. Probabil nu au simțit niciodată iubirea pură ce o simt eu pentru tine. 

Imi cer scuze că am încercat să îmi iau viața , nu ai meritat o asemenea trauma. Pur și simplu simțeam prea multă durere și voiam ca totul să se termine. 

Acea stupidă încercare ne-a separat și mai tare , tu ești acolo în lumea reală iar eu sunt aici între patru pereți albi ai acestui spital de nebuni.

Dar nu am încercat să îmi iau viața pentru că sunt nebună , ci pentru că am vrut să nu mă mai doară , am vrut să pot să dorm liniștita fără să vărs lacrimi. De ce m-au închis aici ? Iar tu , de ce nu ai venit să mă vizitezi? Probabil nu te lasă , mai probabil acum ești cu ea , în brațele ei iar ea are parte de tot ceea ce eu vreau și am nevoie. Asta doare , doare atât de tare încât simt că cineva îmi îngheață inima. Simt cum gheața se plimbă prin fiecare venă ajungând să fie stăpână pe fiecare centimetru din corpul meu. Mă simt goală , nodul din gâtul meu nu mă lasă să vărs lacrimi deși sufletul îmi plânge.

Unde ești ? Te aștept să vii de 102 zile și nu te-am m-ai văzut de 289 de zile. Ultima oară când ți-am zărit chipul a fost într-un parc , îți fumai ușor țigara stând pe banca , m-am apropiat încet și ți-am acoperit ochii în speranța că nu ai uitat căldură din acele mâini. Atunci mi-ai spus că ești fericit cu ea și că îți dorești să îmi găsesc fericirea alături de altcineva, că merit pe cineva să îmi ofere tot ceea ce tu nu ai putut.

Nu ai înțeles niciodată că tu mi-ai oferit totul și nu am nevoie de altcineva înafara de tine.

Câteva zile mai târziu zăceam într-o baltă de sânge , așa cum zac și acum dar nu mă vede nimeni.

Momentul meu de nebunie

​Bună ,
Sunt eu din nou.

Mi-a fost frică să îți scriu iar , până acum. 

Mi-a fost frică să îmi aștern gândurile pe aceasta coală albă de hârtie. Frică de propiile gânduri ce mă macină dimineața la ora 3 , la ora 4 şi spre nefericirea mea ,se întorc din nou la 5.

Ceva din mine îți simte lipsa , nu mă întreba ce deoarece nici eu nu ştiu. Duc lipsa tuturor lucrurilor ce ma făceau să te urăsc. Modul acela al tău împiedicat în care făceai lucrurile , atunci când greșeai şi ridicai inocent din umeri , chiar şi atunci când spuneai cea mai mare prostie existentă iar după câteva secunde râdeai de tine însuși.

Îmi este dor de prietenul din tine . L-aş ruga să se întoarcă , dar hei .. cum poți fi prieten cu cineva alături de care ai împărțit bucăți din tine iar după aceea te-a trădat ? 

A fost uşor să te ignor ştii ? A fost îndeajuns să mă gândesc la fiecare persoană ce ma privea în ochii şi îmi spunea : ” săraca de tine” , iar eu nici măcar să am habar la ce se referă .

Aş fi băgat mâna în foc pentru tine „dragul meu prieten” , de fapt am şi făcut-o , arsura înca mă mai doare, iar cicatricea va rămâne prezentă pe viață.

Greul a inceput să apară atunci când am ridicat privirea de jos si am decis să te privesc in ochii, acei ochii ce mi-au fost complici şi m-au protejat ore întregi în timp ce alți ar fi vrut să sfâșie bucăți din mine.

Tu mi-ai zâmbit iar eu ti-am zâmbit înapoi. Zâmbete schimbate , amintiri retrăite , totul în câteva secunde.

Două zâmbete pierdute printre cuvinte ce nu vor fi niciodată spuse şi întrebări ce nu au fost niciodată puse.

Roșu sau verde ?

​Stăteam la capătul străzii așteptând ca semaforul să se schimbe în culoarea verde pentru a putea traversa. 

 La câțiva pași de mine un băiat aștepta de câteva minute bune cu o cafea în mână uitându-se la ceas.  

 Nu zâmbea. Părea că era pierdut prin gânduri triste, păcat, avea niște ochi frumoși ce ar fi meritat să vadă altfel viața. 

 Lângă el apare o fată luându-i cafeaua din mână, el se întoarce nervos , dar când a recunoscut chipul fetei a zâmbit. Privirea aceea pierdută s-a transformată într-una plină de lumină. 

 Se pare că ea era cea pe care el o aștepta. Am stat și i-am observat timp de câteva minute. 

 Vorbeau și râdeau în timp ce în jurul lor totul strălucea.  

 Mi-am scos caietul și am început să scriu. Îmi era ciudă. Mi-ar fi plăcut să pot desena pentru a putea exprima mult mai bine ceea ce vedeam. 

 Ea își plimba nervoasă mână prin păr în timp ce el nu se sătura în a-i da motive pentru a zâmbi. 

 Deodată el a tăcut lăsand capul în jos. Ea s-a apropiat încet împingându-l cu umărul și gâdilându-l. 

 Totul în jurul lor era calm și plin de speranță ,mă pierdusem în povestea lor și în ceea ce îmi transmiteau. 

 Puteam observa că nu alcătuiau un cuplu deși îmi dădeau această impresie.  

 Eu o străina vedeam în ei iubirea ce și-o purtau fără ca ei să își dea seama.  

 Ea s-a ridicat pe vârfuri și l-a imbrătisat strângându-l la piept , în timp ce el a cuprins-o cu brațele și a sărutat-o pe frunte. După aceea fata s-a întors și a plecat fără a se uita în urmă în timp ce el se uita la siluetă ei dispărand printre strădute.  

 Mi-am așezat caietul în ghiozdan și mi-am îndreptat privirea spre semafor , nu știu exact de câte ori culoarea se schimbase din roșu în verde și viceversa. 

 „-De ce nu îi spui că o iubești?” l-am întrebat atunci când s-a apropiat de marginea trotuarului în așteptarea de a putea trece strada. S-a uitat la mine ridicând o spranceană fiind uimit că o persoană necunoscută i-a citit sentimentele pe care el încerca să le ascundă. 

 „- Ea.. ea iubește pe altcineva. Nu vreau să o pierd sau să o forțez să mă iubească. Vreau doar să îi ocrotesc inima, oferindu-i timpul necesar pentru a se vindeca.” 

 I-am zâmbit bucuroasă să văd că încă mai există asemenea bărbati, am traversat strada și fiecare am plecat într-o altă direcție. 

 Nu cred că voi mai avea șansa în a-i vedea , dar sper că își vor găsi curând drumul ce îi va aduce împreună. 

2-1 = 0

​

Azi a fost prima zi în care te-am văzut după doua săptămâni de când mi-ai spus ca cel mai rău lucru pe care îl pot face este sa ma îndrăgostesc de tine . În acel moment mi-a fost frica sa îți spun că deja este prea târziu , ca inima mea deja bate numai pentru a fi aproape de tine . Nu ți-am spus-o, dar m-ai privit în ochi și te-ai oglindit în imensa iubire pe care eu o simțeam.

Azi, după atâta timp în care m-ai îndepărtat de tine , ți-am zărit silueta . Mi-a fost frica sa te privesc în ochi, acea pereche de ochi verzi ce m-au privit în feluri ce m-au făcut sa tremur.
Am observat noua tunsoare , dar nu am spus nimic. Pentru ce să-ți ofer importanță? Tu nu ai făcut-o în ultimul timp.
Am vrut sa îți spun un simplu „bună”, dar inima mea bătea cu atâta putere încât dacă rosteam vreun cuvânt, ar fi ieșit din piept și ar fi luat-o la fugă.
Am făcut ce era mai simplu, m-am întors și am plecat.
Am așteptat un semn , un mesaj .. dar bănuiesc ca nu îți mai pasă de mult.
Bănuiesc ca ești prea orgolios pentru a recunoaște ca ai greșit , bănuiesc ca nu vrei sa îți dai seama ca ai rănit persoana ce ar fi încasat un glonț în locul tău.
Frica de a fi rănit te-a împins sa îmi rănești sufletul , frica de a nu putea oferi iubire, te-a făcut sa furi iubirea mea , frica de a nu fi capabil de a ma tine lângă tine, te-a făcut sa ma îndepărtezi.
Tot ce mi-aș dori acum este sa ma iei în brate și să-mi amintesc de ce te iubesc . Dar tu îți îmbrățișezi orgoliul și temerile alegând să mă îndepărtezi de tine.